Keeper of the
Quaich

România se află astăzi pe lista celor mai importante țări din lumea single malt-ului datorită titlului de Keeper of the Quaich deținut de Nawaf Salameh, CEO Alexandrion Group. Distincția i-a fost acordată în urma strategiei companiei de a aduce pe piața locală o selecție sofisticată de whisky și pentru rezultatele excelente din punct de vedere comercial, ulterioare acestei decizii.

Caracterizată de tradiție, înalte standarde de calitate și, mai presus decât orice, pasiunea pentru gustul desăvârșit al acestei băuturi, clubul The Keepers of the Quaich recunoaște meritele celor care au contribuit la promovarea și dezvoltarea industriei de whisky la nivel global.

Pentru a apropia publicul din România de adevăratele valori ale acestei organizații, CEO-ul Alexandrion Group a creat Single Malt Society, un spațiu online și offline dedicat celor care își doresc să intre în fascinantul univers al single malt-ului. Astfel, prin Single Malt Society, onoarea de a face parte dintr-un grup atât de select precum The Keepers of the Quaich este transmisă către iubitorii de single malt din România. Fondarea acestei comunități reprezintă totodată o responsabilitate asumată față de educarea publicului român, încurajând consumul de calitate și oferindu-i acces la informații relevante și experiențe premium.

Reunind cele mai informate și creative personalități ale industriei, invitarea în organizația The Keepers of the Quaich reprezintă recunoașterea supremă pe care un iubitor de whisky o poate primi. Cei care au dovedit în timp o activitate remarcabilă în promovarea whisky-ului scoțian sunt onorați cu titlul de Keeper of the Quaich. Asociația are grijă ca selecția să urmeze un proces riguros și puțini sunt cei care ajung să primească această recunoaștere. Statutul de membru se poate obține doar în urma unei invitații oficiale primite din partea unui alt membru, iar printre condițiile obligatorii se află și o experiență de minimum cinci ani de excelență în industria whisky-ului.

Cu aproximativ 2.500 de membri la nivel global, din peste 82 de țări și invitați speciali precum Prințul Charles și președintele american Ronald Reagan, organizația The Keepers of the Quaich beneficiază de un statut special din partea guvernului scoțian și reușește să îmbine politicile comerciale cu tradiția celor mai bune distilerii.

Păstrând un ceremonial tradițional, fiecare dintre noii membri ai organizației își primește medalia de Keeper of the Quaich la banchetul organizat în fiecare an în Scoția, la Castelul Blair, din regiunea Perthshire.

Adevărații creatori și deschizători de drumuri în domeniile lor, cei care au curajul de a schimba percepții și mentalități, precum și cei care cred în valoarea tradițiilor reprezintă nucleul organizației.

Mândria de a face parte dintr-o asociație atât de distinsă și de a contribui activ la dezvoltarea unei categorii de produse cu istorie, poveste și identitate pe piața din România se reflectă și în proiectul Single Malt Society.

Din poziția de Keeper of the Quaich, Nawaf Salameh le va asigura iubitorilor de single malt acces la o lume a experților de top și a produselor cu adevărat speciale, inclusiv primul single malt produs în România.