Am ajuns și la Brașov cu degustările organizate de Single Malt Society. Nouă single malt-uri au fost prezentate pe tasting mat și au fost savurate de participanți. Specialistul  nostru prezent la eveniment le-a explicat acestora diferențele dintre tipurile de single malt prezentate acolo și le-a dat câteva sugestii despre cum se poate savura mai bine această categorie de băutură. Nu uitați: paharul este foarte important, iar single malt-ul se bea doar cu puțină apă.

Ce am degustat

Pe tasting mat am avut la Brașov cel mai vândut single malt din lume, Glenfiddich 12. Acesta este maturat cu grijă cel puțin 12 ani în butoaie de stejar American ex-bourbon și în butoaie de stejar european în care anterior a fost păstrat sherry.

  • Glenfiddich 15 – a fost creat prin metoda inovativă Solera. Aceasta este împrumutată din industria producătoare de sherry și reprezintă arta prin care se combină produsul maturat în butoaie diferite pentru a obține un amestec cu anumite calități.
  • Glenfiddich 18 – particularitatea acestui single malt constă în faptul că, după maturarea timp de 18 ani, produsul final se obține din combinarea conținutului a cel mult 150 de butoaie.
  • Glenfiddich IPA – este single malt-ul din aceeași zonă Speyside a cărui maturare se finlizează în butoaie în care anterior a fost ținută bere IPA (India Pale Ale), împrumutând astfel nuanțe din aroma acesteia.
  • Glenfiddich Project XX – acest single malt reprezintă un experiment pe care l-au creat 20 dintre mințile excepționale ale distileriei. Experții invitați să contribuie la Project XX au ales 20 de malt-uri din depozitul Glenfiddich din Cornval, maturate în butoaie de vin de Porto, bourbon și sherry,  pe care le-au combinat cu măiestrie pentru a obține acest whisky  neobișnuit și inovator.
  • The Balvenie 12 – este produs în nord-estul Scoției, tot în zona Speyside. După cum îi spune și numele, acesta este un single malt maturat 12 ani în butoaie de bourbon. Ulterior acesta este mutat pentru o aromă finală câteva luni în butoaie de sherry.
  • The Balvenie 17 – este maturat timp de 17 ani în butoaie ex-bourbon, după care transferat în cele de sherry. Anii în plus pe care îi stă acest single malt în butoaie îi oferă mai multă profunzime a gustului.
  • Chapter 7 Speyside – este creația unui îmbuteliator independent ce a amestecat două butoaie de ex-bourbon, rezultând o ediție limitată, la 46% abv, nefiltrat la rece și fără adaos de colorant
  • Chapter 7 Miltonduff 2008 – este un single cask sherry creat de același îmbuteliator independent. Maltul are un conținut ridicat de alcool de 65%, dar în același timp are o finețe a aromelor care îl fac inconfundabil chiar și la cei numai cei 6 ani de învechire.

Toate single malt-urile prezentate la Brașov au fost apreciate de participanți. În plus, sub îndrumarea expertului nostru invitații au putut observa și savura cum single malt-ul își potențează aroma în funcție de fiecare picătură de apă adăugată.

SHARE