Seria degustărilor aplicate organizate de Single Malt Society continuă. Cum ne-am simțim foarte bine în trecut la The Ace, am decis să revenim la aceste gazde minunate cu noi single malt-uri pe tasting mat.

Vedetele au fost de data aceasta Glenfiddich IPA, Glenfiddich Project XX și Balvenie 14 Carribean Cask.

Alegerea lor nu a fost întâmplătoare, mai ales că întâlnirea a avut ca temă: importanța butoiului în producția de whisky single malt.

Participanții la degustarea din 18 septembrie, printre care s-a numărat și Petre Fumuru, ambasador al comunității Single Malt Society, au descoperit împreună cu expertul nostru de ce butoiul este cel care creionează și până la urmă ajută la definirea personalității unui single malt.

De cele mai multe ori producătorii folosesc pentru maturarea whisky-ului single malt butoaie  ex-bourbon și ex-sherry. Pe lângă acestea, mai sunt utilizate  butoaiele în care inițial a fost păstrată berea IPA sau romul. Din lemnul acestora, licoarea își extrage diversitatea aromelor. Elementele distincte ale malt-urilor maturate și desăvârșite în butoaie diferite au fost sesizate și de participanții la degustarea noastră.

Glenfiddich IPA – face parte din colecția Experimental Series. Acesta a fost creat de Brian Kinsman în colaborare cu Seb Jones (specialist în bere craft). Single malt-ul este ținut inițial în butoaie de burbon, apoi este maturat timp de trei luni în butoaie care au fost umplute anterior cu bere India Pale Ale (IPA). Acest tip de bere are o concentrație mai mare de hamei.

Glenfiddich Project XX – face parte tot din colecția Experimental Series și a fost creat în secret. 20 de experți au fost rugați să aleagă fiecare câte un butoi cu single malt Glenfiddich, cel pe care îl considerau mai interesant. Combinarea acestora, după metoda lui Brian Kinsman, a dus la crearea unor noi arome.

Balvenie 14 Carribean Cask – după 14 ani de maturare în butoaie de bourbon, acest single malt este desăvârșit în butoaie în care anterior a fost păstrat rom din Caraibe.  Sortimentul a fost creat de Maestrul David Stewart. Acesta a umplut butoaie din stejar american cu un blend de romuri din Indiile de vest selecționate chiar de el. Le-a golit apoi, doar pentru a le umple cu sigle malt.

Ambasadorul Single Malt Society, Petre Fumuru, împreună cu expertul Dragoș Mateescu, au împărtășit celor prezenți secretul care scoate în evidență aromele unui single malt: picătura de apă adăugată în pahar înainte de degustare. Toate single malt-urile prezente pe tasting mat au fost apreciate de degustători, iar concurența a fost foarte strânsă. Cu greu s-a stabilit un câștigător. În cele din urmă acesta a fost declarat Glenfiddich Project XX.

SHARE