Acolo unde ne simțim bine și suntem primiți cu căldură de gazde nu poate să rezulte decât o degustare memorabilă marca Single Malt Society. Acest lucru s-a întâmplat și în cadrul evenimentului organizat sâmbătă la QP Pub, unde am întâlnit oameni care ne-au inspirat. Gazdele noastre s-au gândit să ne facă o surpriză și ne-au pus la dispoziție un cadru inedit: un double decker londonez unic.
Aproximativ 30 de membri ai clubului nostru s-au urcat în autobuzul tipic londonez supraetajat și au luat parte la discuții incitante cu privire la arta degustării unui whisky single malt. S-au pus întrebări și s-au primit răspunsuri de la specialiști.
Participanții au dezbătut mai multe teme legate de single malt: de la importanța butoaielor, la vârsta maltului, de la gusturi și tării alcoolice, zone recunoscute pentru single malt-uri până la proceduri de degustare.
Pe tasting mat au fost prezentate 3 malt-uri de excepție:
Glenfiddich 15 – single-malt-ul este produs în Spyside, prin metoda inovativă Solera și este învechit timp de 15 ani în butoaie. Această metodă este preluată din industria producătoare de sherry.
The Balvenie 12 double wood – malt-ul este produs în nord-estul Scoției. Acesta se maturează 12 ani în butoaie de bourbon, ulterior este mutat în butoaie în care a fost inițial păstrat sherry-ul.
Chapter 7 Miltonduff 2008 – Este un single cask sherry creat de îmbuteliatorul independent cu Chapter 7 Miltonduff. Aromele sale sunt de o finețe aparte în ciuda conținutului ridicat de alcool ( 65%).
Pe lângă discuțiile legate de știința fabricării și savurării unui single malt, membrii Single Malt Society prezenți în cadrul double decker-ului londonez au dezvăluit povești frumoase într-o atmosferă aparte. Evenimentul s-a derulat până târziu în noapte, în compania single malt-urilor de excepție.
Întâlnirea s-a încheiat cu deja consacrata tombolă. Fericitul câștigător a fost Andrei Ciornei care a plecat acasă cu o sticlă de Glenfiddich IPA.