Prohibiția americană a fost introdusă în SUA începând cu dată de 16 ianuarie 1920 și interzicea producerea, comercializarea, transportul sau consumul alcoolului pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii. Prohibiția în Statele Unite ale Americii s-a încheiat la 5 decembrie 1933.
Propunerea Amendamentului 18 a fost înaintată în anul 1917 de către Senatul American la presiunea enormă a unor masive mișcări religioase și a durat 2 ani până când a fost semnat de toate cele 36 de state americane de pe acea vreme. În 16 ianuarie 1919 a fost ratificat și aplicat un an mai târziu.
Semnalele că va fi introdusă Prohibiția în SUA au existat, astfel că scoțienii au început să exporte masiv whisky. Înainte de ianuarie 1920 exportul către cea mai mare piață pentru whisky scoțian ajunsese la 31,8 milioane de litri. Era desigur o măsură pe temen scurt, scoțienii făcând tot posibilul că scotch-ul să rămână în mintea americanilor și, mai ales, pe masa acestora. Pe lângă pierderile comerciale pe timpul Prohibiției, scoțienii se temeau că alt produs se va impune după trecerea “secetei” impuse de Amendamentul 18.
O cale legală de a vinde Scotch în America erau certificatele pentru uz medicinal, iar un succes vestit l-a avut Laphroaig care s-a impus în această ipostază datorită mirosului sau distinct. Dovadă stă faptul că distileria s-a extins foarte mult în perioada 1923-1929.
O cale mai puțin legală (dar mult mai profitabilă) era contrabanda – implica un terț partener, care de cele mai multe ori dilua distilatul pentru a-și mări profitul, calitatea trecând în plan secundar.
Majoritatea producătorilor din Scoția au apelat la contrabandă, folosind mai multe rute: Nassau Bahamas-New Jersey; Cuba – Mexic sau insulele St Pierre și Miquelon din golful St Lawrence.
Au existat și așa numiții pirați ai Prohibiției – cei care transportau whisky din Europa spre America. Distialtul era preluat de mici bărcuțe din porturile americane, uneori whisky-ul fiind scufundat în afara apelor teritoriale cu balize flotante.
Scoțienii au înființat un comitet care s-a ocupat de controlul asupra prețului și calității acestor exporturi ilegale, astfel încât prestigiul băuturii lor naționale să nu fie afectat.
Încet, încet America a căzut pe locul trei ca piață pentru scotch și și-a revenit abia prin 1935, după criză financiară din 1933. Scotch-ul și-a menținut statutul, iar la finalul Prohibiției era din nou preferatul americanilor.
Efectul Prohibiției combinate cu starea economică din anii ’20-’30 a dus la consolidarea industriei de whisky din Scoția, o consolidare dramatică și cu mari sacrificii. De la 124 de distilerii în anul 1925, la 84 în 1927 și la numai 50 în 1933. Acesta a fost prețul plătit de scoțieni pe timpul Prohibiției.
Cel mai elocvent exemplu cu privire la dispariția unei zone vestite de producție a single malt-ului este Campbeltown. Deși au produs masiv whisky pe timpul Prohibiției, au făcut mari rabaturi de calitate prin distilări rapide. Din 20 de distilerii, Campbeltown a rămas cu o singură disitilerie până în 1934.
13 ani de Prohibiție americană au constituit un punct de inflexiune pentru whisky, în special pentru cel scoțian.