Extra maturarea whisky-ului nu ar mai trebui considerată o inovație. De mai bine de 10 ani, domină noile lansări în materie de single malt cu butoaie de vin, bere sau tequila. Experimentele cu extra maturări datează din ani ’80 și au fost explorate mai toate felurile de butoaie.
Se impune acum oare reglementarea care să stabilească diferențele între finisare și dublă maturare (cask finish vs double maturation)?
Termenul de finisare sugerează o maturare de câteva luni, pe când o dublă maturare implică mai mult timp petrecut de single malt în al doilea tip de butoi. Dar oare cât contează această diferență de timp când avem în ecuație mult mai multe variabile? Niciunul dintre termeni nu ne specifică clar și cu acuratețe cât de multe arome a furnizat butoiul.
Variabile cum ar fi: felul stejarului, conținutul anterior, perioada cât a fost “asezonat” butoiul cu lichid, cât de mult a fost ars butoiul la interior, la a câtă umplere se află butoiul respectiv sau la ce ABV a fost introdus maltul pentru finisare, toate acestea contribuie la impactul pe care îl are al doilea butoi asupra maltului.
O reglementare pe subiect rezultă a fi inutilă și chiar contra-productivă, date fiind confuziile pe care le-ar putea crea. Totodată, o astfel de reglementare ne-ar îndepărta de cele mai importante persoanje din povestea unui single malt: gustul și plăcerea.
Așadar, single malt lovers, să ne relaxăm și să savurăm bucuroși ce avem în pahar 😊
Până dată viitoare, să beți bun!
Sláinte!
