Termenul de “proof” definește tăria alcoolica a băuturilor, fie ele distilate sau doar fermentate. Termenul a avut mai multe semnificații de-a lungul timpului și în țări diferite.
“Proof “ a apărut în insula britanică, în secolul 17 (după unii chiar mai devreme) pentru a exista o dovadă măsurată a tăriei alcoolice. Scopul fiind desigur, taxele pe alcool.
La început, pentru măsurarea tăriei alcoolice, se folosea praf de pușcă. Astfel, se adăuga o cantitate mică de praf de pușcă în soluția alcoolică și se dădea foc. Daca ardea cu flacără stabilă, era “100 proof”, dacă ardea inflamat sau exploda se considera a fi “over proof” și dacă nu se aprindea era considerat “under proof”.
În 1740 s-a inventat hidrometrul Clarck, ce a fost și el înlocuit cu hidrometrul lui Bartholomew Sikes, în 1818.
Acesta determina tăria alcoolică, măsurând greutatea specifică a distilatului într-o soluție de alcool și apă. Un 100 proof spirit avea greutatea specifică de 12/13(0,923) din greutatea specifică a aceluiași volum de apă distilată, la aceeași temperatură de 51 F(10,55 C). 100 proof=57,1 %abv.
Europa continentală folosea o altă metodă, inventată de omul de știință francez Louis Gay-Lussac.
Photo credit: www.glenfiddich.com
Se calcula tăria alcoolică în funcție de procentajul de alcool pur într-o soluție de alcool și apă distilată la o temperatură de 20 C. A fost adoptată și în UK în 1980. Până în 1980, era calculată astfel 100 proof=57,1 %abv(80 proof=45,8%abv,70 proof =40% abv). Pe scurt proof=abvx1,75.
În SUA se calculează altfel, de prin 1848 și anume 100 proof (American)=50% abv.
Până data viitoare să beți bun și la tăria preferată.
Sláinte!
Sursa-Scotchwisky.com
