În centrul unui mic orășel din Hokkaido, cea mai nordică insulă a Japoniei, găsim distileria Nikka Yoichi. Orășelul se cheamă Yoichi și are o populație de 20.000 de locuitori, foarte mândri de single malt-ul ce le-a adus notorietatea.
Locația a fost aleasă pentru similitudinile cu Scoția din punct de vedere geografic.
În 2008, după doar 26 de ani de la producerea primului single malt, un Yoichi de 20 de ani a primit distincția de cel mai bun single malt din lume. În lumea cunoscătorilor se vehiculează ideea că japonezii i-au bătut pe scoțieni la propriul lor joc.
Dar cum a fost posibil ca un whisky japonez să ia fața capodoperelor scoțiene este un proces la fel de complex ca distilatul în sine.
Producția de whisky în Japonia datează din 1870, vremuri în care se distila whisky la o scară redusă, dar lucrurile încep să conteze cu adevărat la începutul secolului 20. În 1918, Masataka Taketsuru traversa o jumătate de mapamond pentru a studia chimia in Glasgow. Tot aici își va face și practica, trimis de Settsu Shuzo, companie distilatoare de lichior.
Încălcând promisiunea de a lua în căsătorie pe fata lui Settsu Shuzo și îndrăgostindu-se de o scoțiancă, pe numele ei Rita, relațiile s-au rupt și proiectul de a se distila whisky în Japonia a picat.
De aici încolo, viitorul whisky-ului japonez se va lega de Shinjiro Torii care înființase în 1899 distileria Torii Shoten, cea care va deveni imperiul Suntory. Împreună cu experiența dobândită de Taketsuru în Scotia, va pune whisky-ul japonez pe harta lumii, într-un mod impunător. Primul malt a fost White Label produs la Yamazaki Distillery Kyoto în 1929, dar nu a fost satisfăcător ca vânzări (era prea afumat, gust cu care japonezii nu erau familiarizați). Torii a impus ca profilul viitor să fie unul tipic japonez dar Taketsuru a dorit să păstreze rețeta scoțiană cu turbă și celelalte. Astfel, Taketsuru și-a onorat contractul de 10 ani, dar nu l-a reînnoit. Taketsuru a inaugurat distileria Yoichi sub noua sa companie Nikka, având sursa de turbă în apropierea locației. Primul său malt whisky a ajuns pe rafturi în anul 1940 sub eticheta Nikka Whisky Rare Old. O mare rivalitate, care va defini scena japoneză, s-a născut în acest moment. Acum, Nikka și Suntory controlează piața în Japonia, dar și în lume.
În anii care au urmat, whisky-ul a devenit o parte a statutului în societatea japoneză. Totuși, într-o discuție completă despre whisky și Japonia nu trebuie să lipsească referirea la Highball, adică modul în care consumă masiv japonezii whisky – mixat cu soda, un fel de “spritz”de whisky. Proporția obișnuită este trei părți apă și o parte whisky.
După criza economică din anii 90, moda Highball a căzut și lumea s-a întors la Shōchū și bere. După 2009, moda s-a întors, dar a cuprins de această dată și single malt whisky. Iar single malt-ul japonez premium nu reușește nici azi să satisfacă cererea. Scoțienii răutăcioși ar spune că japonezii sunt victimele propriului lor succes.
Cheia succesului ar putea fi puterea de muncă a japonezilor, dedicarea 100% și capacitatea de a copia și chiar a depăși modelul (vezi Toyota vs Volswagen). Complexitatea aromelor provine din butoiul de stejar japonez Mizunara, unele arome fiind neverosimil de parfumate câteodată.
