Toți iubitorii de single malt ar trebui să știe cum să păstreze cât mai bine sticlele pe care le au în colecție. Cel mai important aspect este redat de starea în care se află sticla – dacă este sau nu desfăcută.
În contrast cu vinul, sticlele nedesfăcute de single malt nu-și schimbă calitatea odată cu trecerea timpului. Single malt-urile se maturează doar în butoi, mai exact în contact cu lemnul. Acestea trebuie păstrate în picioare, fără contact cu dopul de plută. De asemenea, nu trebuie plasate în contact direct cu lumina soarelui, întrucat razele ultraviolete modifică pigmenții de culoare din distilat și îl fac mai palid. Astfel, păstrarea acestora într-un cabinet de whisky sau în cutiile proprii protejează conținutul de lumină.
Dacă avem de gând să colecționăm single malt pe termen lung, acesta trebuie păstrat la răcoare, adică la o temperatură mai mică decât temperatura camerei. Pe timp îndelungat, într-un interval de aproximativ 15 ani, o mică parte se poate evapora prin dopul de plută. Când ne hotărâm să păstrăm „a-la-long” un malt, putem însemna nivelul inițial cu un marker pe spatele sticlei. Pe cealaltă parte, dacă temperatura este foarte mică și umiditatea mare, s-ar putea ca eticheta să se deprecieze, iar valoarea unei sticle vechi să scadă.
Foto – Pinterest
În cazul sticlelor defăcute, fiecare se manifestă diferit. Comparativ cu vinul, gustul nu se va modifica atât de rapid, însă pot apărea diferențe sesizabile de gust după un interval de 6-12 luni. Astfel, alcoolul se va evapora și malt-ul va deveni mai fin, mai ușor. Cu toate acestea, aerul prezent în sticlă reacționează cu distilatul și componenții săi aromatici. Nu se poate anticipa cum se modifică gustul – de cele mai multe ori devine neplăcut, însă există și excepții. Pentru a reduce contactul cu aerul, putem transfera conținutul într-o sticla mai mică. De aceea, majoritatea decantoarelor sunt sub 0,7 l. Este recomandat să avem un număr cât mai mic de sticle desfăcute sau să le consumăm pe parcursul câtorva luni, până la un an de la deschidere.
Din cauza oxidării la contactul aerului cu distilatul, cele mai expuse la pierderea mirosului și gustului inițiale sunt whisky-urile afumate. Fumul care a consumat oxigenul trece printr-un procces de reoxigenare la rândul său și apar alte arome care le depășesc pe cele inițiale.
O altă întrebare des întâlnită este legată de cum putem sigila sticlele. Cea mai simplă cale este cea cu parafilm (folii din plastic de laborator), dar numai atunci când conținutul este peste jumatate în sticlă. Dacă ne-a rămas totuși mai puțin, este mai bine să golim sticla (pentru că avem conținut expus la oxidare și evaporare).
Dacă suntem colecționari și vrem să valorificăm investiția în whisky, trebuie să acordăm mare atenție în special sticlelor nedesfăcute – de la aspectul exterior, la sigiliu, capison sau etichete, pentru a păstra în cele mai bune condiții sticla valoroasă și ambalajul ei.
Sláinte!
