Pentru a înțelege importanța condenser-ului în obținerea aromei unui single malt, e nevoie de plasarea acestuia în contextul procesului de distilare, despre care am mai vorbit și aici. În câteva cuvinte, distilarea înseamnă încălzirea unui amestec de cereale fermentate pentru a separa vaporii de alcool de apă, a-i răci ulterior și capta sub formă lichidă, în cele din urmă.

Responsabil pentru acest proces de transformare a vaporilor în lichid este CONDENSER-ul.

 

Foto: scotchwhisky.com

Foto: scotchwhisky.com

 

Primul tip de condenser utilizat în distilerii era numit “worm tube”, acesta fiind înlocuit în perioada anilor 1960 cu cel de tip “shell and tube”. Spre exemplu, în Scoția doar 16 din cele peste 150 de distilerii mai folosesc varianta veche. Acest lucru se datorează faptului că varianta “shell” prezintă mai multe avantaje –  este mult mai eficientă din punct de vedere energetic, ocupă mai puțin spațiu și asigură un caracter mai light al new-make spiritului rezultat.

 

Foto: daveswhiskyreviews.com

Foto: daveswhiskyreviews.com

 

Un lucru esențial în cadrul procesului de distilare este durata de timp pentru care vaporii rămân în contact cu pereții de cupru, în sensul în care un contact mai lung înseamnă un caracter mai light. Pentru un caracter mai greu, mai bogat și un pic mai sulfuros al new-make spiritului, este necesară utilizarea unui condenser din oțel inoxidabil.

De asemenea, în funcție de temperatura apei de răcire obținem un caracter mai greu pentru new-make spirit atunci când apa e mai rece, deci condensarea este mai rapidă.

Poziționarea condenser-ului este la fel de importantă când discutăm de caracterul unui single malt. Unele condensere sunt plasate în camera distilatoarelor, altele afară. Primele asigură o rata mai mică de condensare, deci un caracter mai light. Pot fi plasate atât vertical cât și orizontal, cu un timp de condensare mai îndelungat în varianta orizontală.

În concluzie, tipul de condenser ne poate oferi niște indicii importante despre caracterul new-make spiritului produs într-o distilerie și felul în care acesta se repercutează asupra viitorului single malt.

Până data viitoare, să beți bun și

Sláinte!

SHARE