Perceperea aromelor și notelor unui single malt nu este o provocare ușoară, cu atât mai mult cu cât whisky-ul ascunde multe secrete și povești. Traseul de la producție până la savurare este unul lung, cu atât  mai mult cu cât lichidul începe să poarte denumirea de whisky doar după ce a fost maturat în butoaie de lemn cel puțin trei ani și o zi.

Toate secretele acestei băuturi premium sunt dezvăluite în cadrul evenimentelor Single Malt Society de către specialistul single malt  Dragoș Mateescu.

Degustarea organizată în Timișoara pe 19 februarie și găzduită de către Pepper – Steak & Shake a adus împreună 26 de iubitori ai malt-ului, care și-au dorit să descopere cât mai multe despre unicitatea whisky-ului.

Am experimentat și degustat o serie de 3 tipuri de malt-uri: călătoria aromelor a debutat cu note intense de fructe proaspete și tropicale alături de note de lemn, a continuat cu experimentarea unor arome profunde, frumos echilibrate, pentru ca finalul să ne transpună în zona aromelor proaspete și discrete de lime și ananas. Culoarea predominantă pentru etichetele degustate a fost auriu cu reflexii intense de galben.

  • Balvenie 14 – Sortimentul Caribbean Cask este maturat în butoaie de bourbon timp de 14 ani, după care este „desăvârşit” în butoaie folosite anterior pentru păstrarea romului din Caraibe. Pentru a crea un sortiment absolut fermecător, Maestrul David Stewart a umplut butoaie din lemn de stejar american cu un blend de romuri selecţionate din Indiile de Vest, realizat chiar de el. Romul a fost apoi extras pentru a introduce single malt-ul. Rezultatul este unul de excepţie: un whisky cu caracter delicat şi accente de miere specifice Balvenie, combinat cu note de pralină, fructe şi alte arome inedite, tipice romului.
  • Glenfiddich XX – Misteriosul sortiment Project XX, parte din colecţia Experimental Series, a fost creat în secret. Fiecare dintre cei 20 de experţi a ales un single malt Glenfiddich pe care l-au considerat interesant, participând fără să ştie la crearea unui whisky cu totul şi cu totul deosebit. Sortimentul păstrează caracterul specific single malt-urilor Glenfiddich, însă dezvoltă personalităţi multiple seducătoare şi sofisticate, care cuceresc de la prima degustare.
  • Chapter 7 Tomatin 6 – Acest sortiment maturat într-un singur butoi de bourbon şi îmbuteliat la tăria butoiului în ediţie limitată de 335 de sticle surprinde plăcut cu personalitatea sa proaspătă şi vibrantă. Paleta aromatică este una inedită, uşor atipică. Ea transformă acest sortiment tânăr într-un whisky de senzaţie ce trebuie neapărat degustat. Chapter 7 Tomatin 6 este atipic caracterului Tomatin cu care suntem obișnuiți, whisky-ul fiind preluat de către un îmbuteliator independent, pentru ca ulterior să i se ofere note aromatice care ies din aria specifică distileriei Tomatin. Alegerea butoaielor este realizată după metode proprii, pentru ca în final producția să se desfășoare la cel mai înalt nivel al calității. Tăria alcoolică este de asemenea setată independent, astfel, whisky-ul Chapter 7 Tomatin 6 devine unul cu totul special și unic.

Am încheiat evenimentul cu o surpriză pentru participanți, o tombolă unde premiul a constat într-o sticlă de whisky Glenfiddich Experiemental Series IPA. Acesta este primul whisky din colecţia Experimental Series, un single malt condimentat, creat în colaborare cu Seb Jones, rezultatul fiind un whisky vibrant şi interesant, cu aromă bogată de fructe.

SHARE