Am început anul cu planuri mari și dorința de a face cunoscută arta degustării single malt-ului unui public cât mai mare. Și pentru că ne-am propus să organizăm întâlniri constante alături de pasionații de whisky, anunțăm lansarea primei Ambasade Single Malt Society în București, QP PUB.
Peste treizeci de iubitori ai whisky-ului ne-au fost alături sâmbătă, în cadrul unui moment atât de plăcut încât a durat mult după căderea întunericului.

Și pentru că evenimentul a purtat un nume reprezentativ ‘’Niște ambasadori intră-ntr-un bar’’, ne-am afundat în povești și degustări de single malt-uri  în prezența ambasadorilor Single Malt Society Petre Fumuru și  Olimpia Melinte. Aceștia au povestit despre experiența lor ca ambasadori și cum  s-a schimbat lifestyle-ul lor odată cu preluarea acestui rol. Pe 26 ianuarie, gazdele noastre au înmanat ambasadorilor cheile locației într-o atmosferă de sărbătoare. Evenimentul a fost unul special, am inaugurat un parteneriat de lungă durată pe baza căruia vom coagula nucleul savurării și informării dedicat acestui tip de băutură premium.

Specialistul Dragos Mateescu a dezvăluit un tasting mat în spiritul evenimentului:

Glenfiddich 15 ani – Elegantul sortiment este învechit folosind metoda Solera, care presupune amestecarea mai multor butoaie de băutură cu vârstă diferită într-un singur recipient. Băutura este învechită în butoaie din lemn de stejar european folosite anterior pentru sherry şi în butoaie noi din lemn de stejar european, folosind metoda Solera. Constatăm  note complexe de miere, fructe proaspete, fructe uscate şi vanilie, care se armonizează perfect pentru a crea un parfum dulce, îmbietor.

Chapter 7 Milltonduff ( 6 years) – este sortimentul medaliat cu argint la C2C Cup care impresionează cu o personalitate destul de matură pentru vârsta fragedă pe care o are de fapt. Vorbim despre un single cask single malt whisky învechit în butoi de sherry timp de 6 ani şi îmbuteliat la tăria din butoi. Însă chiar şi la o tărie de 65.1%, sortimentul se prezintă catifelat şi elegant.

Glenfiddich Project XX – face parte tot din colecția Experimental Series și a fost creat în secret. 20 de experți au fost rugați să aleagă fiecare câte un butoi cu single malt Glenfiddich, cel pe care îl considerau mai interesant. Combinarea acestora, după metoda lui Brian Kinsman, a dus la crearea unor noi arome.

Degustarea a fost urmată de “Atelierul de Malturi”, în cadrul căruia s-a degustat o gamă mai largă de malt-uri. Supriza a fost însoțită de discuții restrânse cu membri comunității, care s-au întins până târziu în noapte.

SHARE