Distilarea este procesul prin care obținem alcool etilic și alți componenți volatili aromatici din materii fermentate de orz malțat (wash).
Acest proces se desfășoară în instalații de distilare (pot stills) și în condensatoare. Principiul este încălzirea materiei fermentate pana la vaporizare și apoi condensarea și colectarea de alcool etilic. Alcoolul are o temperatură de vaporizare mai mică decât apa, deci se separă mai repede.
Distilarea se produce în două etape – prima distilare și a doua distilare. Prima se întâmplă în „wash still” și a doua în “low wine still”. În majoritatea distileriilor, primele distilatoare sunt mai înalte și de capacitate mai mare. Formele și dimensiunile acestor distilatoare diferă de la distilerie la distilerie, dar toate sunt confecționate din cupru, material ideal pentru distilare.
În urma primei distilări rezultă un distilat de 20-22 abv, iar la a doua distilare se ajunge la 65-70 abv. Foarte puține distilerii folosesc și a treia distilare pentru single malt.
Vrei să descoperi mai mult din universul Single Malt Society? Citește și alte articole!