Aprofundarea unui single malt presupune parcurgerea mai multor pași. După alocarea timpului necesar pentru pregătirea spațiului sau a recuzitei, așa cum povesteam în articolul https://singlemaltsociety.ro/descopera/aprofundarea-unui-single-malt-pregatiri-pentru-o-degustare-completa/), trecem la etapa analizei distilatului din pahar, o analiză aprofundată, care poate începe cu analiza culorii, continuă cu mirosul și se încheie cu gustul.
Culoarea distilatului devăluie multe despre un single malt. Paleta cromatică pornește de la un whisky palid, de culoarea vinului alb sau a oțetului și ajunge până la un maro închis de cafea. În cazul unei culori palide, butoaiele au fost ex-bourbon refill (la a II-a umplere). Cu cât avem un whisky mai palid, cu atât este posibil ca butoaiele să fie deja la a II-a sau a III-a umplere. De asemenea, pot fi exclusiv butoaie ex-bourbon.
Deși butoaiele ex-bourbon primează în proporție de 90%, pot fi și butoaie amestecate, ex-bourbon/cherry sau alte butoaie de vin roșu. Dacă distiliatul prezintă o culoare palid spre închis (o nuanță medie), este posibil să avem de-a face cu butoaie de cherry la a II-a umplere. Dacă nuanța este foarte închisă sau pleacă de la un auriu profund și se duce spre un spectru închis al culorii, înseamnă că domină butoaiele de cherry, de Porto, Madeira, fetască neagră, etc. Toată această judecată trebuie luată ad literam, doar dacă whisky-ul nu are adaos de caramel. La apariția acestuia, nuanța băuturii se închide câteodată mai mult decât ar trebui.
După ce am definit culoarea, analizăm corpolența unui whisky. Luăm în calcul lacrimile de scurgere, care ne spun foarte multe despre tăria alcoolică și despre prezența uleiurilor în această bautură. Dacă aceste lacrimi sunt dese, subțiri și curg rapid, înseamnă ca avem o alcoolemie de peste 50 de grade. Cea mai mare vâscozitate la single malt este întâlnită atunci cand avem 46% ABV, atunci avem și cel mai mare grad de uleiuri esențiale. De asemenea, putem să analizam în pahar sau în sticlă și să observăm pernuțele care se formează. Când avem peste 50 de grade, pernuțele se păstrează mai mult.
Photo: Charlie Pub
Următoarea etapă, cea mai importantă, este mirosul – cel mai dezvoltat simț în regnul animal. Noi, oamenii, îl folosim prea puțin pentru capacitatea pe care o avem. Putem distinge între 35-50 de arome diferite, iar aromele diluate 1 la 1 milion sau 1 la 1 miliard. De asemenea, în procesul de miros avem la îndemână 3 etape. În primă fază, mirosim ușor în pahar, să ne creăm o primă impresie. În cea de-a doua etapă aprofundăm mirosul, mutăm paharul de la o nară la alta, pentru a simți mai bine aroma. În cea de-a treia etapă, încercăm să identificăm care aromă este cea predominantă.
Ne-am făcut deja o impresie prin văz și miros, așadar un whisky bun este acela care miroase agreabil și ne va împlini așteptările prin degustare sau le va depăși. Astfel, prima dată gustăm pentru a ne obișnui papilele gustative cu alcoolul – o auto-diluție bucală pentru a ne „împrieteni” cu băutura. Gustăm apoi și mestecăm intens, înghițim încet, pentru a ne da seama până unde ajung aromele, dacă am trecut peste arsură, etc. Ultima etapă este savurarea: înghițim încet și ne concentrăm asupra a ce ne rămâne ca gust în finish-ul acestui single malt – aroma, complex de arome, alcool, etc.
Photo: Charlie Pub
Am putea repeta același lucru și cu adaos de apă. Asemenea master-blenderilor, în 20 de ml de single malt amestecăm o cantitate egală de apă, pentru a-l aduce la 20% alcool – temperatura la care se construiesc toate single malturile. Vom trece din nou prin toate etapele pe care le-am parcurs și cu paharul pe care nu l-am diluat cu apă. Evident, whisky-ul diluat devine foarte palid, nu mai există nicio înțepătură alcoolică, iar aromele s-au dezvoltat. Nu suntem obișnuiți cu gustul unui whisky la 20 de grade, dar acesta este cel care cuprinde cele mai multe arome și cel mai putin alcool. Astfel, nu mai are alcoolemia unui whisky, dar au ramas aromele clare. Aceasta este o analiză care ne face să înțelegem cum au gândit producătorii unui single malt și ce ne place, de fapt, să consumăm.
Ultimul punct pe listă este cantitatea de single malt pe care trebuie să o bem pentru a nu deveni dependenți de această băutură alcoolică. Vom lua ca exemplu 2 beri – ceva ce multora dintre noi ni s-ar părea normal pentru o zi obișnuită de vară.
Dacă berea are 5% alcool, la 1 L consumat înseamnă că avem 50 de ml de alcool pur. Ce ar fi asta în corespondență cu un whisky? Dacă avem în pahar 40 de ml de single malt de 40% (care este considerat un dram pe piață), înseamnă că avem 16 ml de alcool pur în pahar. Echivalând, 3 dramuri de single malt înseamnă 40 de ml de alcool pur.
Așadar, dacă am baut două beri, e ca și cum am fi băut 3 dramuri de single malt la 40 de grade alcoolice. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste două beri pe zi înseamnă dependență, deci peste 3 dramuri pe zi ar putea aduce, de asemenea, dependența de alcool.
În concluzie, single maltul nu se consumă, se degustă. Păstrați-vă în limitele a maxim 2-3 dramuri de single malt, dar nu în fiecare zi. La fel vorbim și despre bere. Iar dacă bem o sticlă de vin de 12 grade, s-ar putea să ajungem la 5 dramuri, ceea ce este deja foarte mult.
Sláinte!
